25 iulie 2011
Comunicare directă către profesioniştii din domeniul sănătăţii privind deficitul de aprovizionare cu medicamentul Thyrogen(tireotropină alfa). Actualizare privind deficitul de aprovizionare şi recomandările de tratament pentru pacienţi
Stimate profesionist din domeniul sănătăţii,
Prin intermediul unei comunicări directe către profesioniştii din domeniul sănătăţii din luna martie 2011, vă informam despre un deficit de aprovizionare cu medicamentul Thyrogen, a cărui rezolvare era preconizată în luna iulie 2011. Cu toate acestea, din cauza întârzierilor neaşteptate în eliberarea a trei serii destinate distribuţiei la nivel mondial, Compania Genzyme anticipează că stocurile de Thyrogen vor continua să fie restricţionate pe parcursul anilor 2011 şi 2012.
De comun acord cu Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), vă oferim următoarele recomandări provizorii de tratament:
Compania Genzyme va continua şi pe viitor să vă ofere în mod regulat informaţii actualizate. Regretăm sincer impactul acestei limitări a stocurilor asupra comunităţii de pacienţi cu cancer tiroidian.
Dacă aveţi nevoie de informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi Genzyme Biopharma România SRL, la adresa de e-mail maria.anitan@genzyme.com sau la numărul de telefon 0758 990 101.
Cu stimă,
GENZYME BIOPHARMA ROMÂNIA SRL
Dr. Doina Muşetescu,
Director Comercial Executiv