În perioada 6–7 noiembrie 2026, compania de comunicare medicală Houston organizează ediția a 22-a a webinarului interdisciplinar național Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D.), online, pe Zoom – o ediție despre ceea ce urmează după diagnostic: sprijin, adaptare, comunicare și responsabilitate, eveniment coordonat științific de Prof. univ. dr. Mirela Manea, medic primar psihiatrie, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, București.
Webinarul este creditat cu 12 EMC pentru medici, 12 EFC pentru farmaciști, fiind în curs de creditare EMC pentru asistenți medicali
și membri OBBCSSR.
Vă las mai jos o invitație care include toate detaliile despre înscriere, taxe și program. Dacă considerați că ar fi de interes pentru colegii dumneavoastră, mă ajutați, vă rog, cu o distribuire către aceștia?
Vă mulțumesc anticipat!
Cu stimă,
Mihaela Marcu
Project Manager
Stimate cadre medicale,
Un sprijin real începe cu un diagnostic corect.
De la această idee am pornit în construirea celei de-a 22-a ediții a webinarului național Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D.) – o ediție despre ceea ce urmează după diagnostic: sprijin, adaptare, comunicare și responsabilitate, eveniment coordonat științific de Prof. univ. dr. Mirela Manea, medic primar psihiatrie, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, București, care va avea loc în perioada 6–7 noiembrie 2026, online, pe Zoom.
În spatele fiecărui diagnostic există însă un pacient, o familie și cel puțin un cadru medical care trebuie să gestioneze un întreg proces. Uneori este nevoie de timp pentru a înțelege, pentru a accepta și pentru a se adapta. Alteori, realitatea medicală impune decizii rapide, intervenții și soluții.
Pornind de la aceste realități, am ales ca temă a dezbaterii: „Răbdarea de a repara și nerăbdarea de a rezolva”. Pentru că, în practica medicală, nu toate lucrurile pot fi rezolvate imediat.
Unele trebuie construite în timp, cu răbdare, comunicare și sprijin. Iar atunci când diagnosticul schimbă radical viața pacientului, rolul medicului depășește tratamentul propriu-zis.
Cum comunicăm o veste dificilă?
Cum rămânem alături de pacient atunci când boala nu poate fi vindecată?
Cât de ușor se poate ajunge din cabinetul de psihiatrie în sala de judecată?
În ediția a 22-a a webinarului S.A.D., vom aborda aceste întrebări, dar și alte subiecte, într-o perspectivă interdisciplinară, alături de specialiști din diferite domenii medicale, pentru a privi pacientul nu doar prin prisma diagnosticului, ci și prin prisma parcursului său de după diagnostic.
🎓 Webinar creditat cu 12 EMC pentru medici, 12 EFC pentru farmaciști, în curs de creditare EMC pentru asistenți medicali și membri OBBCSSR
🎙️ Lectori confirmați până în acest moment:
* Prof. univ. dr. Mirela Manea – medic primar psihiatrie, București
* Conf. univ. dr. Gabriela Maria Puiu – medic primar psihiatrie, București
* Șef lucrări dr. Marilena Ionela Stoian – medic primar medicină internă, București
* Șef lucrări dr. Mirabela Maria Manea – medic primar neurologie, București
* Șef lucrări dr. Bogdan Mălinescu – medic primar medicină legală, București
* Dr. Alin Popescu – medic primar medicină sportivă, medic specialist reabilitare medicală, București
* Dr. Mihaela Gherasim – medic primar psihiatrie și psihiatrie pediatrică, Iași
* Dr. Eliza Damaris Mihai – medic primar neurologie, București
* Dr. Armand Daniel Frasineanu – medic primar neurologie, București
📝 Înscriere: https://houston.ro/inscriere-sad/
📌 Taxe reduse până pe 25 octombrie 2026: https://houston.ro/taxe-sad/
📋 Program în curs de actualizare: https://houston.ro/program-sad/
📅 Program științific:
* Vineri, 6 noiembrie 2026, între orele 14:00–20:00
* Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, între orele 09:00–15:00
👉 Detalii și înscriere:👩💼 Anita Micu – 0787 505 145
👩💼 Project Manager:
Mihaela Marcu – 0756 030 393
Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături la ediția a 22-a a webinarului național Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D.)!
Mihaela Marcu
Project manager
www.houston.ro [1] – companie independentă, românească, de comunicare medico-socială. Orice facem, avem în minte beneficiarul final, pacientul.
Tel/Fax:
021/317 09 43
Mobil:
0756 030 393
E-mail:
mihaela.marcu@houston.ro
Adresa:
Bd. Mircea Vodă, nr. 42, bl. M14,
sc. A, et. 1, ap. 8, Sector 3, București
www.facebook.com/HoustonNPAofficial [2]
Links:
——
[1] http://www.houston.ro/
[2] http://www.facebook.com/HoustonNPAofficial